Au mai scris despre noi

Site-ul zilei: Economiseste pentru tine! Economiseste pentru maine!

blog.alter-ego.ro / 12.05.2009

Usor de zis, greu de… va asteptati sa spun “greu de pus in practica” ? Nu, ci e greu de acceptat… caci la nivel teoretic imbratisam fara nici un fel de repulsie orice curent ecologic dar cand sa trecem la practica nu acceptam nici in ruptul capului sa renuntam la confortul nostru cel de toate zilele. Dar credeti-ma ca nici nu este nevoie sa faceti lucrul acesta, in schimb puteti sa faceti lucruri care poate fi se par marunte dar care facute zi de zi va ajuta sa descoperiti cata risipa faceti fara macar ca sa va dati seama.

Site-ul pe care vi-l propun astazi se numeste sugestiv Economiseste pentru tine! Economiseste pentru maine! si incearca sa ne sensibilizeze fata de consumul iresponsabil a resurselor pe care le avem la dispozitie.
Veti descoperi pe acest site ca se consuma mai mult decat este nevoie, veti descoperi trucuri si sfaturi care sa va ajute sa faceti economie (la energie electrica, la gazele naturale, la apa menajera, etc.). Exista chiar si un calculator de reurse prin care va puteti estima consumul lunar. Sa nu va speriati daca e mai mult decat cheltuiala la intretinere.

Iar daca sunteti amatori de concursuri, aveti la dispozitie si un concurs la care puteti participa pana pe 31 mai 2009, iar marele premiu e o excursie la Bruxeles.

Personaj negativ: punga de plastic

sheepses.ro / 05.05.2009

Am gasit, prin Denisuca, un concurs organizat de Romtelecom care incearca sa ne faca sa gandim cum putem economisi cate ceva din ce risipim in fiecare zi.

Ne-a placut ideea asa ca ne-am apucat si noi de filmat. Buba noastra cea mai mare e cu pungile de plastic asa ca asta a fost si tema filmului. In rolul principal, Oita Multicolora.

Celelalte inscrieri sunt pe site-ul oficial al concursului.

Economiseste pentru tine

doipedoi.com / 07.05.2009

Am zis GATA. De astăzi economisesc. Mai în glumă mai în serios… chiar încep să economisesc. Trebuie.
Mi-am notat pe o foaie virtuala toate motivele pentru care voi face aceste lucruri.
Nu îti dai seama de adevaratele probleme atunci când ai de unde… Nu mi-a lipsit nimic niciodată, îmi este greu sa-mi imaginez o viată plină de lipsuri. Şi cu toate astea tot nu îmi este bine. Paradoxal o duc rau. Vreau ca factura energiei electrice să scadă, vreau ca factura de apă sa fie rezonabilă. Nu voi schimba deloc mentalităţile din jurul meu, nici nu mă interesează. Le schimb pe ale mele. Tu o faci? Esti un ratat daca zici da din prima. Foarte puţini oameni economisesc cu adevarat.

Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă

Visurat.ro / 28.04.2009

Romtelecom a început o campanie prin care ne propune să reflectăm asupra modului în care utilizăm resursele pământului.
Cum am spus și în titlu, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Sună bine, nu? Problema e că foarte multe chestii se transformă în ceva ce nu dorim sau care nu ne aduce nici un beneficiu pe viitor. Beneficiem de pe urma mașinilor care ard combustibil pentru că ne deplasăm mai repede, dar combustibilul ars dăunează mediului înconjurător. Ne bucurăm de electricitate, dar majoritatea este produsă prin arderea combustibilului fosil care dăunează mediului. Lista poate continua la nesfârșit. Nu sunt și nici nu voi fi cel mai ecologist de pe pământ, dar eu am găsit o metodă prin care pot utiliza destul de eficient resursele pământului.

În primul rând, nu cumpăr produse decât în cantități limitate. Nu mă duc în supermarket și cumpăr ca ghiolbanul mâncare pentru toată scara doar pentru că-mi permit sau să mă vadă restul ce tare sunt, ci cumpăr exact cât mănânc. Când se termină mă duc și mai cumpăr.
De ce să iau patru kilograme de carne când eu mănânc doar unul? “Să fie acolo, că nu știi când îți trebuie”, ar spune unii. Fals. Dacă voi cumpăra patru kilograme de carne, trei se vor strica până mănânc eu unul. Așa că, pe lângă faptul că am plătit de patru ori kilogramul de carne, am făcut și risipă. Eu sunt genul de om care-și cumpără salam feliat când are ocazia, sau cea mai mică bucată de salam când nu o feliază nimeni. Pentru că știu cât mănânc și știu că arunc mâncarea dacă n-o termin de mâncat în câteva zile.

Chiar și mâncare gătită dacă fac, tot nu irosesc energia și alimentele. Nu fac 10 litri de ciorba să-mi ajungă o lună, ci fac doar 3. După două trei zile se termină și fac alta. Și ies mai ieftin decât să arunc 5-6 litri pentru că nu mai e bună. Pe lângă asta, când vreau să mănânc, nu pun la încălzit toată oala de 3 litri pentru o farfurie, ci îmi iau cât îmi trebuie și o încălzesc, economisind astfel și energie.

În fine. Eu cam așa știu să economisesc unele resurse (pe lângă asta mai vin și cu sacoșa de acasă atunci când mă duc la supermarket). Hai să vedem cum știți și voi să economisiți.
RomTelecom are și un concurs pe această temă la care vă puteți înscrie.

Succes.

Resursele SUNT limitate

Denisuca.com / 24 April, 2009

Chiar dacă Ziua Pământului a trecut, Romtelecom ne propune să reflectăm asupra modului în care utilizăm resursele pe care planeta ni le-a pus la dispoziţie.

Să încep cu o poveste… când am terminat liceul şi mă pregăteam pentru admiterea la facultate, învăţam în draci economia şi-mi făcusem un caiet studenţesc în care am sintetizat toată materia. Titlurile lecţiilor erau marcate cu o culoare, alte idei importante cu altă culoare şi aşa mai departe. Şi după ce am terminat de bibilit la el, am început toceala. Nu mi-a plăcut niciodată  să tocesc, motiv pentru care nu am fost în stare să învăţ pe de rost decât vreo trei poezii, dintre care două vulgare. Cum însă timpul scurt nu-mi permitea să revin asupra materiei şi să o studiez în detaliu, am preferat să tocesc. Ăsta e unul dintre secretele mele ruşinoase. Am tocit economia.

În puţinele  săptămâni pe care le alocasem tocelii, am tot încercat să-mi găsesc locul. Verişoara mea – cea care m-a învăţat să citesc, să scriu, să calculez şi multe altele – mă invitase să stau la ea, la Orăştie, ca să mă supravegheze cât timp urma să învăţ. Tot căutându-mi locul, am citit de zeci de ori primele pagini din acel caiet studenţesc, unde scrisesem o parte din lecţia despre resursele planetei, intitulată “Nevoile şi resursele”. Am repetat de zeci, poate sute de ori: “Pentru a putea trăi şi a se manifesta în relaţiile cu semenii săi, omul trebuie să CONSUME o varietate de bunuri şi servicii => să-şi acopere o varietate de NEVOI. Omul transformă, deci, natura pentru obţinerea mijloacelor de satisfacere a nevoilor sale. […] Activitatea pe care omul o desfăşoară în scopul acoperirii nevoilor se află în strictă dependenţă de mediul natural. Din punctul de vedere al duratei folosirii resurselor, acestea pot fi: neregenerabile / epuizabile [zăcămintele de combustibil fosil şi minereuri] şi regenerabile [pământ, aer, apă]. Indiferent de gradul de folosire sau refolosire, resursele trebuie interpretate ca fiind LIMITATE“. Este un lucru atât de simplu şi logic, pe care însă toată lumea pare să-l fi scăpat din vedere. În aceeaşi lecţie scria despre consum ca fiind direct proporţional cu gradul de cultură şi civilizaţie. Nevoile cresc odată cu dezvoltarea generală a umanităţii, solicitând tot mai multe resurse. Şi totuşi, creşterea nevoilor nu poate fi însoţită de o creştere similară a resurselor. “Orice acoperire a unor nevoi suplimentare trebuie deci să se realizeze printr-o utilizare mai bună, mai raţională a resurselor, care sunt limitate”.

Dacă noi nu conştientizăm acest fapt, n-o s-o facă nimeni pentru noi. Încălzirea globală nu este doar un termen auzit la ştiri, este o realitate pe care o trăim, de câţiva ani, în fiecare vară. De câte ori nu aţi auzit pe cineva spunând că nu mai avem primăvară sau toamnă, ci doar două anotimpuri? Schimbările astea nu sunt normale, nu ar trebui să ne fie tot mai cald în fiecare an. Dar asta se întâmplă din cauza modului în care ne-am “purtat” cu mediul până acum. Poate că a venit timpul să schimbăm ceva. Nu trebuie să facem foarte mult, dar fiecare gest pe care-l facem pentru a proteja mediul contează.

  • Eu am înlocuit pungile din plastic pe care le cumpăram de fiecare dată de la supermarket-uri cu nişte plase foarte simpatice din material textil. Nu numai că nu mai dau bani pe pungi de proastă calitate, care de multe ori se rupeau când îmi era lumea mai dragă, dar m-am obişnuit să am tot timpul în geantă o plasă din material textil pe care o spăl şi o pot refolosi de sute de ori.
  • Datorită mamei, care îmi spunea tot timpul să sting lumina când plec dintr-o încăpere, m-am obişnuit să fac asta şi niciodată nu las lumina aprinsă când plec din baie sau când mă mut din bucătărie în cameră. Consumul inutil de energie electică nu-i face rău doar mediului, face rău şi la buzunar!
  • Nu las apa de la robinet să curgă inutil. Nu-mi place să o irosesc, în primul rând pentru că am apometre şi nu îmi place să plătesc ce nu am consumat. Aşa cum la un restaurant nu mi-ar plăcea să primesc o notă de plată “umflată” de chelner, nici factura la apă nu vreau să conţină decât cantitatea de apă pe care am consumat-o.
  • Nu arunc gunoaiele pe jos. Suntem destul de civilizaţi încât să avem coşuri de gunoi mai peste tot şi am constatat că dacă ţin un ambalaj în mână până la cel mai apropiat coş de gunoi, nu mi se întâmplă nimic grav. Urăsc ghiolbanii care-şi aruncă mizeriile pe jos şi mă întreb dacă fac la fel şi în propriile case. Nu ar fi exclus.

Campania “Economiseşte pentru tine! Economiseşte pentru mâine!” iniţiată de Romtelecom îşi propune să atragă atenţia asupra modului în care utilizăm resursele de tot felul – apă, energie electrică, combustibil etc. Nu în ultimul rând, este important şi impactul financiar pe care îl poate avea o reconsiderare a comportamentului de zi cu zi. Aşa cum spuneam: consumi mai puţin, plăteşti mai puţin!

Dacă şi tu te regăseşti în cele scrise de mine mai sus, poţi participa la concursul organizat de Romtelecom, care are ca premii un set de becuri economice şi economizoare de apă pentru robinet, o maşină de pâine şi ingredientele necesare [produse ecologice] pentru fiecare dintre cele trei secţiuni ale concursului. Dintre cei trei câştigători ai secţiunilor se va alege câştigătorul final al concursului, premiul cel mare constând într-o vizită la muzeul Experimentarium din Bruxelles pentru două persoane. În plus, toţi participanţii vor primi o legitimaţie de membru simpatizant al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România.

Ca să participi la concurs, trebuie să realizezi un filmuleţ de maximum trei minute în care să exemplifici modul responsabil în care utilizezi resursele. Filmul poate fi înscris la una dintre cele trei categorii existente:

  1. cel mai practic sfat
  2. cel mai inovator mod de a economisi
  3. cel mai amuzant filmuleţ.

Eu şi Mufică ne apucăm de filmat, tu?

Economiseste pentru tine

Optimist.ro / 29.04.2009

Inchide complet aparatura electrocasnică atunci când nu o utilizezi.
Un televizor foloseşte 45% din energia totală în stand-by.
• Poziţionează frigiderul cât mai departe de sursele de căldură, altfel
consumul acestuia poate fi aproape dublu.
• Scoate încărcătorul de telefon din priză după încărcare. În caz contrar
acesta continuă să consume 95% din energie în mod inutil.
• Dacă în congelatorul frigiderului se adună gheaţă, dezgheaţă-l în mod
regulat, altfel consumul acestuia poate creşte cu până la 30%.
• Pentru a economisi energie, cumpără aparatură electrocasnică cu
eficienţă energetică marcată clasa A.
• Utilizează becuri cu fluorescenţă în locul becurilor cu incandescenţă.
Pentru aceeaşi lumină emisă, economiseşti 80 de waţi, consumând de 5 ori mai puţin.
• Stinge lumina când pleci dintr-o cameră. Lumina din apartamente
reprezintă 30% din consumul de electricitate.
• Activează funcţiile sleep mode şi hybernate mode ale computerului.
Reduci astfel la minimum consumul de energie.
• Detergenţii de acum permit ca atât rufele albe cât şi cele colorate
să fie spălate eficient la o temperatură de 40 de grade. Astfel se reduce
consumul de energie necesar spălării rufelor albe la 90 de grade.

Fara masina, sunt ecologic azi

Piticu.ro / 29 Apr 2009

Azi sunt fara masina. Am de platit facturi si trebuie sa alerg prin oras. Drept urmare, unde sa am loc de parcare daca am de alergat pe la banci, romtelecom, rds, electrica. Btw, unde se plateste factura la romtelecom? Cred ca e a 3-a zi de cand mi-am luat masina si ies fara ea. Celelate doua zile au fost datorate unei zapezi si a unuia care m-a blocat.

Asta inseamna ca azi am consumat mai putina motorina, o sa consum totusi diseara. Asta inseamna ca azi am respirat aer ceva mai curat, asta inseamna ca azi am facut ceva mai multa economie. Si asa acasa am trecut pe becuri ecologice, nu de alta dar sunt disperat sa nu platesc milioane la curent, pentru ca nu se opresc calculatoarele. In partea cealalta aveam un statut privilegiat.

Pana una alta am motivatia, cei drept financiara, si posibilitatea sa fac economii, sa consum mai putin. Ei bine si tu ai putea sa faci la fel, mai mult ai putea sa primesti premii constand in becuri economice, masini de facut paine  si economizoare de apă pentru robinet, daca spui cum crezi tu ca ai putea face economii. Filmeaza-te, fa un filmulet de maxim 3  minute, uploadeaza-l pe http://www.economisestepentrutine.ro/concurs/ si poti ajuta astfel la crearea unui mediu inconjurator mai placut.

Nu-i asa ca deja te simti mai bine?

Se caută talente video pentru salvarea planetei

Arhiblog.ro / Miercuri, 29 Aprilie 2009

Am observat că, în ciuda aparenţelor şi a ceea ce credeam, eu chiar sunt ecologist. Bine, nu ecologist de genul că m-aş înscrie într-un partid ecologist şi aş milita pentru salvarea de la exterminare a găinilor pitice cu penaj roşu pe dreapta. Dar îmi place şi lupt, în felul meu, pentru a trăi într-un mediu curat, care să poată să asigure o viaţă frumoasă şi eventualilor urmaşi ai mei.

La început nu îmi plăceau deloc genul acesta de acţiuni cu Salvează planeta. Poate pentru că se repetă obsesiv, fără a aduce nimic nou decât repetate cereri de fonduri pentru a alunga baleniere prin Marea Japoniei.
Dar de când m-am căsătorit, traiul în 2 m-a învăţat că economizarea consumului este vitală pentru noi ca familie. Iar dacă prin asta şi mediul înconjurător este ajutat, cu atât mai bine.

Nu ştiu dacă aţi calculat vreodată ce cantitaţi de apă şi energie se economisesc lunar, doar printr-un comportament mai uman. Adică să nu faci duş 2 ore, cum mai fac unii ce citesc acest blog, să nu laşi apa să curgă la infinit şi altele. De fapt, cineva s-a gândit să facă un calculator real al consumului dintr-un apartament. Destul de freaky rezultatul final, dacă stai să te gândeşti.

Ce este plăcut este că, încet încet, lumea se sensibilizează la asta, iar campaniile de gen încep să fie puţin mai variate, să implice şi consumatorul, nu doar să îi atragă atenţia că mor somalezii de foame din cauză că el foloseşte duşul. Adică frate, implică-mă, dă-mi voie să îmi dau cu părerea, să spun şi eu ce cred despre idee, nu îmi da doar şansa şi minunata oportunitate de a-ţi da banii mei, eventual cei 2%.

Aşa că, aveţi o părere despre subiect? Tot Economiseştepentrutine a lansat un concurs video, pentru pasionaţii de natură şi ecologie, cu reale talente în faţa camerei de filmat.

Se va acorda câte un premiu pentru fiecare dintre cele 3 categorii de concurs: cel mai practic sfat pentru a economisi, cel mai amuzant filmulet, cel mai inovator mod de a economisi. Câştigătorii fiecărei categorii vor primi un set de becuri economice şi economizoare de apă pentru robinet, precum şi o maşină de pâine împreună cu ingredientele necesare – produse ecologice.

Dintre cei trei câştigători ai secţiunilor se va alege câştigătorul final al concursului, premiul cel mare constând într-o vizită la muzeul Experimentarium din Bruxeles pentru 2 persoane

Aşa că hai, cine mă ia drept partener pentru o excursie la Bruxelles?
Desigur, prefer câştigătorii de sex feminin…



Sfaturi Utile de la concurenti

Sfaturi Utile de la concurenti